Ce este și mai ales CE NU ESTE Parchetul European. De ce nu ar trebui să conteze cine va conduce instituția

De la aflarea veștii că fosta șefă a Direcției Nationale Anticorupție și-a depus candidatura pentru conducerea nou înființatului EPPO – European Public Prosecutor’s Office, pe scurt – Parchetul European, s-a creat o adevărată isterie mediatică în România în jurul unui subiect ce ar fi trebuit discutat în note mai degrabă tehnice și profesionale, în perioada 2013-2017 – adică la momentul dezbaterii sale în grupurile din Parlamentul European și nu, precum în prezent, doar prin senzațional și can-can politic dâmbovițean.

Notele tehnice ar fi trebuit să explice natura apariției instituției, necesitatea acesteia sau modul cum va funcționa la nivelul statelor semnatare, a celor care nu sunt implicate statutar sau a statelor non-membre EU. Dacă va interfera cu OLAF – Oficiul European de Luptă Antifraudă (pe zona de fraudă cu fonduri ale UE), cu EUROJUST – The European Union’s Judicial Cooperation Unit (pe zona de criminalitate organizată și transfrontalieră) sau cu EUROPOL (criminalitate și acte de terorism) și în ce limite. Ar fi trebuit explicată măsura în care noua instituție va reuși să stopeze fraudarea masivă a bugetului european (se consideră că peste 600 de milioane de euro din fondurile structurale au fost folosite abuziv în 2015 și peste 50 de miliarde de EU în venituri din TVA se pierd în fiecare an, din cauza fraudei transnaționale), un buget la care, de altfel, și România contribuie (deci și banii contribuabilului român) și nu neapărat modul de alegere a conducerii sau a viitorilor procurori europeni desemnați de statele semnatare.

Dar niciunul din subiectele de mai sus nu au fost explicate românilor de către cei mandatați în Parlamentul european pentru a-i reprezenta. În schimb, un adevărat război mediatic, al declarațiilor pro și contra, a susținerii sau dimpotrivă – a criticării deciziei fostului procuror șef, roiesc emoțional în presă, pornesc proteste de stradă sau dezbateri aprinse în social media și în Parlamentul European din partea reprezentanților noștri. Deja, s-a atins și un punct maxim al falsei problematici – va fi un succes sau un eșec al României evoluția la interviuri a candidatei L.C.Kovesi la Parchetul European ?! Trebuie sau nu să o susțină românii pe Kovesi, precum pe Halep la un turneu internațional?! Exagerări de o parte și alta ce nu au adus și nici nu aduc vreo contribuție concretă la dezvoltarea unui instrument european ce va trebui ca în viitor, prin anchetele profesioniste întreprinse, să câștige încrederea europenilor în viitoarea instituție.

Dar pentru că flacăra din inima simpatizanților și a criticilor d-nei Kovesi a fost deja aprinsă, merită ca măcar câteva aspecte să fie lămurite deoarece, e posibil ca totul să plece de la o înțelegere greșită a ce este și ce nu este Parchetul European.

Ce nu este EPPO

În niciun caz, EPPO nu este este o „soră mai mare a DNA, la nivel european, cu rol în combaterea corupție și care va ancheta și politicienii români”. Este un mit fals și larg răspândit, cu rol în exaltarea ambelor tabere.

Dacă DNA-ul este o structură națională specializată în combaterea infracțiunilor de corupție la nivelul României și sub autoritatea Parchetului General, EPPO va fi o structură asemănătoarea Oficiului European de Luptă Antifraudă, ce va avea în plus instrumente tehnice nu doar din zona de combatere, ci și instrumente penale și care va urmări frauda împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Așadar, momentan, nu orice tip de corupție, ci doar cea din fonduri europene.

Pănă la înființarea completă a Parchetului European – 2020, OLAF prin departamentele de luptă antifraudă de la nivelul statelor membre (în România – DLAF) va continua să-și exercite mandatul de investigare a modului de cheltuire a banilor europeni, cu mențiunea că, în cazurile de săvârșire de fapte penale, acestea vor fi făcute – ca și până acum – cu sprijinul direcțiilor anticorupție naționale.

Ceea ce înseamnă că:

1. Nu orice caz de corupție va putea fi urmărit de EPPO, ci doar cele ce privesc fondurile europene;

2. DNA-ul își va continua activitatea curentă în investigarea banilor publici;

3. Doar în cazul în care ancheta va privi atât fonduri publice, cât și fonduri europene, va exista o colaborare pe linia EPPO – OLAF (DLAF)/ DNA..

Până în acest moment, numărul cazurilor de fraudare a banilor publici europeni este semnificativ mai mic decât acelea prin care se folosesc banii guvernamentali, asta și datorită unei birocrații mai riguroase în ceea ce privește fondurile structurale venite din partea Comisiei Europene. Singurul caz care a trezit curiozitatea opiniei publice fiind al celebrului dosar Tel Drum, aflat în investigație.

Așadar, deîndată ce va fi funcțional, Parchetul European va investiga penal infracțiuni ce privesc bugetul UE, precum – fraudă, corupție, spălare de bani și fraudă transfrontalieră în materie de TVA. În plus, se dorește ca, în cadrul Summit-ului de la Sibiu din 9 mai 2019, liderii statelor membre să discute despre lărgirea sferei de activitate/ competențelor a Parchetului European către investigarea și condamnarea, cu instrumente de drept penal, a actelor de terorism.

Așa că așteptările sau temerile unora dintre conaționalii noștri, din partea Parchetului European, nu au momentan susținere.

Însă, aspectul cu adevărat negativ al întregii discuții este cu totul altul: relevă incapacitatea sau reaua voință înrădăcinată adânc în societate, în conștiința publică, și anume că în România (în foarte multe cazuri) conducătorul instituției lasă să se înțeleagă că reprezintă și instituția în sine. Este o temă la care noi toți avem de lucrat – înțeles și modificat și care provine din aspectele negative a faptului că puterea într-o instituție, dacă aceasta este construită pe baze solide, nu este a persoanei numite sau alese pe funcția cea mai înaltă ci, din totalitatea membrilor echipei – numiți/ angajați/ colaboratori ce lucrează în cadrul acelei instituții.

Așadar, nu omul face instituția, ci instituția îl face pe om. Faptul că, Laura Codruța Kovesi este văzută de o parte dintre susținători drept eroină, iar de criticii dânsei drept parte din statul paralel, este total greșit, aducând prejudicii atât persoanei în cauză, cât și instituției la care a lucrat sau pe viitor – la care va lucra. Poate chiar EPPO.